Insultele din închisoare, gândurile de sinucidere ale fiului său… fragmente din cartea lui Tony Vairelles

Joi va apărea autobiografia lui Tony Vairelles intitulată „Bile în centru”, cu referire la recenta sa condamnare la cinci ani de închisoare, inclusiv trei ferme, pentru violență cu armă. El povestește timpul petrecut în închisoare și haosul cauzat de situația în care se află.

La doar două săptămâni după ce a fost găsit vinovat de „violență cu o armă”, Tony Vairelles își va lansa joi autobiografia „Balls in the center” (Hugo Sport), scrisă împreună cu jurnalistul Romain Jacquot. Cartea este gata de un an, spune el, dar aștepta sfârșitul procesului pentru a vedea lumina zilei. El va fi invitatul emisiunii Rothen se aprinde la RMC joi, de la ora 18

Aceasta a avut loc la Tribunalul Penal din Nancy în luna mai și s-a soldat cu o pedeapsă de cinci ani de închisoare, inclusiv trei ani, pentru o împușcătură care a avut loc în 2011 la ieșirea din clubul de noapte „Les 4 As”, din Essey-les-Nancy. Trei frați ai săi au mai fost condamnați la închisoare: 5 ani inclusiv 2 pedepse cu suspendare tot pentru Fabrice Vairelles și 3 ani inclusiv două pedepse cu suspendare pentru Jimmy și Giovan, toți judecați pentru că au deschis focul și au rănit trei securiști.

De la condamnarea sa, fostul atacant locuiește cu soția și cei doi copii la Bordeaux, după ce a petrecut cinci luni în arest preventiv în 2011 în închisoarea Metz, oraș rival al clubului său de antrenament, Nancy. El povestește sosirea sa remarcabilă în instituția închisorii.

„Aud insulte de peste tot: „Vairelles enc…””

„În plus, la foarte scurt timp după sosirea mea, am primit un val de jigniri, scria el în cartea sa. La penitenciarul Metz-Queuleu, când ieși la plimbare, te plimbi de-a lungul întregului cartier mare. Și acolo, eu auzi insulte de pretutindeni: ‘Vairelles enc…’ si tot asa… Nu poti sa-ti lasi capul in jos, nu poti fi tu cel care ii e frica, altfel esti mort. nici nu poti avea o reactie rea. Daca dai degetul sau brațul de onoare, toți prizonierii sunt susceptibili să o ia pentru ei, chiar și cei care nu ți-au făcut nimic. Ar fi lipsit de respect pentru tine. – trăiește cu tipii ăștia care nu cer nimic, liniște în colțul lor.”

Își povestește întâlnirea cu un alt prizonier, Thierry Coignard, care practică slam, o artă care îl entuziasmează pe fostul jucător. El detaliază în special încercarea trăită de familia sa în timpul detenției și în special de fiul său, Guydjo, pe atunci în vârstă de 7 ani.

“La început, soția mea și părinții mei vin în camera de vizită fără Guydjo. Nu vreau ca copilul de șase ani să descopere asta, lumea închisorii. Dar Audrey ajunge să-l ia pentru că este în proces de irosindu-se si ingrasand.Intrucat sa nu ma mai vada de cateva saptamani, Guydjo crede ca i se ascunde ceva, chiar ajunge sa creada ca sunt mort… Intr-o zi, Audrey il gaseste in lacrimi la dus. , spunând: „Vreau să mă alătur lui Papa în Paradis. Am aflat de asta abia după închisoare, altfel aș fi înnebunit, cred! Același lucru cu scrisoarea către Moș Crăciun scrisă de Guydjo care vrea doar un cadou: tatăl său. Sau și mai rău, acea zi în care soția mea nu-l mai găsește pe Guydjo, într-o după-amiază de miercuri când m-am întors acasă imediat după o vizită.”

„Tocmai a venit instalatorul să repare o scurgere, pleacă cu duba lui, continuă fostul jucător de la Lens. Audrey îl cheamă pe micuț la o gustare, fără răspuns… Urmează un moment interminabil de panică, cel mai inimaginabil și cel mai dramatic se învârte în capul lui Audrey: instalatorul, duba… Ea țipă din ce în ce mai tare, dar nimic. Ea țipă pe strada noastră și acolo, chiar în vârful dealului cu vedere la casa noastră. , Audrey îl vede pe Guydjo cu rucsacul lui, cumpărat cu câteva zile înainte, la cererea lui, cu lanternă, prăjituri și busolă. Și Guydjo care îi spune: „O să-l eliberez pe tata…” când vorbesc despre asta astăzi”.

Vairelles își urmărește și cariera și dezvăluie câteva anecdote despre perioada petrecută în echipa Franței (opt selecții, un gol între 1998 și 2000) în special. „Într-o zi, alături de Blues, suntem invitați la seara Trofeelor ​​UNFP, spune el. Așteptăm în culise înainte de a urca pe scenă. Sunt cu portarul Lionel Letizi, prietenul meu. îi spune cum merge când merg la cumpărături în Lens, cât de fericit este să am acest contact cu suporterii. Și acolo, este Zinedine Zidane care aude conversația. Zizou nu-i vine să creadă, îmi amintesc de propoziţia lui: “Încă faci cumpărături la supermarket, tu, Tony? Surprins de viaţa mea “normală”, de fapt.”

Când Zidane este surprins că Vairelles face cumpărături la supermarket

„În același timp, Zinédine Zidane se află într-o altă galaxie de la cele două goluri ale sale în finala Cupei Mondiale din 1998 împotriva Braziliei (3-0), își amintește el. Oricât de mult mi-aș fi dorit să am cursul și succesul lui Zidane ca fotbalist, pe cat nu as fi apreciat sa ai viata lui, fara relatii directe cu suporterii, fara a putea fi aproape de oameni.Cand devii o icoana mondiala nu iti mai apartii, e frumos si trist la acelasi timp.”

El evocă și acest schimb care cu un anume Cristiano Ronaldo care nu avusese loc în 2002 când juca la Lyon. „În încercarea de a mă aduce, Sporting urmează să formuleze o ofertă de schimb la Lyon pentru doi jucători, explică el. În conversație, Laszlo Bölöni îmi dă numele celor doi jucători de la Lisabona în cauză. Și printre ei se numără … Ronaldo!Numele asta ma face sa ma inclin!Cristiano nu era deloc celebru pe vremea aceea,era prea tanar dar numele lui mi-a atras imediat atentia si pe buna dreptate,este acelasi nume ca Ronaldo, fenomenul brazilian, vedeta jucătorul momentului de pe planetă. Așa că aș fi putut fi schimbat cu doi jucători, inclusiv Cristiano Ronaldo”.

Add Comment