Rolling Stones au electrizat Madridul pentru a începe turneul lor european

Pe acelasi subiect

The Rolling Stones: 60 de ani de carieră în imagini

PORTOFOLIU – The Rolling Stones își încep turneul european pentru a sărbători cea de-a 60-a aniversare miercuri, 1 iunie 2022, la Madrid (Spania). Oportunitatea de a revedea istoria acestei legendare trupe rock englezești.

Printre giganții rock-ului, niciun grup nu a rezistat atât de mult ca acesta: exact șaizeci de ani. Înființată oficial în iunie 1962 la Londra, gașca lui Mick Jagger și Keith Richards sărbătorește această aniversare încă de miercuri, în singurul loc care îi cuvine cu adevărat: pe scenă. Cu doar 14 date europene, plasate sub bannerul „Șaizeci”. Publicul Garorock de Marmande sau Vieilles Charrues bretonnes nutrenea cândva speranța de a avea onoruri. Eșuat: în Franța, doar Lyon (19 iulie) și Paris (23 iulie) vor participa la acest alt jubileu, tot regal.

The Rolling Stones în turneu: O companie în mișcare.


The Rolling Stones în turneu: O companie în mișcare.

Stephane Jonathan

Peste tot, apare sigla Rolling Stones.


Peste tot, apare sigla Rolling Stones.

Stephane Jonathan

Logo-ul multiplicat

Pentru startul de start, Madrid a fost sold out în această seară, cu 53.000 de spectatori adunați în incinta elegantă a recentului Estadio Wanda Metropolitano, templul lui Atlético de Madrid timp de cinci ani.

De la amiază, emoția crește, palpabilă, în jurul și în interiorul stadionului unde tehnicienii sunt încă ocupați. La amiază, băuturi răcoritoare neoficiale și-au desfășurat deja tabăra pe placa exterioară, bătută de un soare de vară. Și primii spectatori care au sosit, cu multe ore înainte de deschiderea ușilor. „Acesta va fi al meu 22e concert of the Stones” explică Thierry, 59 de ani și venit special la Madrid. „Prima dată a fost în 1976, eram copil”.

La standul de merchandising se găsesc suveniruri la prețuri exorbitante.


La standul de merchandising se găsesc suveniruri la prețuri exorbitante.

Stephane Jonathan

Peste tot, faimosul logo lippu care își scoate limba se înmulțește în mii de exemplare. Pe șepci, haine, tatuaje… Publicul arată ca o familie: părinți flancați de urmași, seniori în mulțime, tineri prea entuziasmați. Aproape toți poartă un tricou de trupă. O modalitate de a-și afirma apartenența la clanul „celor care au văzut deja Pietrele”.

De la ora 18, prima parte începe cu Vargas Blues Band, alături de un cântăreț pe nume John Byron Jagger, nepotul șefului de petrecere. Continuă cu rock-ul greu și epic al grupului catalan Sidonie. În timp ce la standurile de merchandising, farmecele și textilele de la comercianții din templu vând la prețuri exorbitante unui public care a plătit deja între 160 și 380 de euro de cap pentru a intra.

Pe stadionul Wanda Metropolitano, înainte de concertul Rolling Stones.


Pe stadionul Wanda Metropolitano, înainte de concertul Rolling Stones.

Stephane Jonathan

La marginea scenei este afișat programul zilei pentru artiști și tehnicieni.


La marginea scenei este afișat programul zilei pentru artiști și tehnicieni.

Stephane Jonathan

Mick Jagger, galvanizare

În cele din urmă, la scurt timp după ora 22, sistemul de sonorizare scuipă anunțul mitic și așteptat: „Doamnelor și domnilor: The Rolling Stones”. Un sunet de tobă precedă un solo de tobă: pe ecranele gigantice sunt afișate imagini cu Charlie Watts, tobosarul istoric al trupei Rolling Stones, care a murit în august anul trecut.

În timpul acestui scurt tribut, grupul urcă pe scenă sub urale, se instalează și îl atacă pe „Street Fighting Man”. Mick Jagger uimește: la aproape 79 de ani, cântărețul își poartă în jur silueta unui tânăr zvelt de la un capăt la altul al scenei, în timp ce cântă cu o voce puternică, care nu este niciodată greșită. Îmbrăcat în satin roșu, Mick dansează, arangă mulțimea, uneori încă mai aleargă…

Alături de el, chitariștii Keith Richards și Ronnie Wood par puțin depășiți. Primul apare strâns sub o șapcă tristă și într-o jachetă leopard destul de acrișă; cel de-al doilea arată o privire slăbită și un moș de păr vopsit în jet… Dar acordurile pe care le lovesc la „19th Nervous Breakdown” răsună ca o palmă în față: usturătoare și severe.

HANS KLAUS TECHT/AFP

Illico, concertul dezvăluie pepite. Blues-ul gras și mătăsos din „Tumbling Dice” precede o bijuterie pură: „Out of Time” (1966), pe care trupa nu o cântase în concert de… mai bine de jumătate de secol! Regele jucăriilor, Mick nici măcar nu are nevoie să facă tone pentru ca publicul să cânte cu el, iar stadionul este deja în flăcări.

Keith Richards, Imperial

Foarte impresionant, Mick Jagger este peste tot, galvanizant total. Cântăreț cu un ton incredibil de tineresc, rămâne un armonicist exemplar, plin de simțire și pricepere. Deștept, provoacă publicul în spaniolă, îi face să cânte „La mulți ani” pentru Ronnie Wood (care și-a sărbătorit 75 de ani pe scenăe ziua de naștere sub o ploaie de confetti), multiplică „muchas gracias”…

Steve Jordan și Keith Richards.


Steve Jordan și Keith Richards.

HANS KLAUS TECHT/AFP

Grupul din spatele lui bate puternic. Două instrumente de alamă, doi coristi și doi claviști (1) îmbunătățesc partitura cu amploare armonică, când cvintetul se distrează între rock pur, blues și balade. Dacă Ronnie Wood pare să-l ridice de cele mai multe ori (pâinea aceea, la începutul „Satisfacției”!), cei care l-au susținut pe Keith Richards din funcțiune își pot reconsidera judecata. Fără să se împiedice vreodată, chitaristul cu chip de pirat bătrân împletește solo-uri puternice și pline de viață, știe să grooveze „Miss You” sau „Midnight Rambler” și trimite „Paint It Black” să strălucească în noapte. La microfonul din mijlocul platoului cântă cu nervii necesar tonicul „Happy”, apoi gângâie ca un crooner îi distruge balada „Slipping Away”.

„Gimme Shelter” iese în evidență ca un vârf al concertului. Hipnotic ca naiba, este un apel la ajutor și pace compus în mijlocul războiului din Vietnam. Aici, melodia este însoțită de o serie de imagini cu Mariupol în ruine și îmbrăcat în culorile drapelului ucrainean. Mick Jagger repetă aceste două cuvinte iar și iar, ca o mantră: „Gimme Shelter” („dă-mi adăpost”).

După două ore și sfert de concert tensionat și jubilat, publicul a ieșit puțin amețit, dar extraordinar de electrizat. Pe calea de transhumanță pentru a părăsi stadionul, mulți își scot telefoanele mobile pentru ultima oară pentru o ultimă fotografie de suvenir sau un selfie prost. Și în metroul supraaglomerat la întoarcere, unii au continuat să cânte „Ouh Ouh” din „Sympathy for the Devil”. Muzică beată. Complet Stoned.

În culise la concert.


În culise la concert.

Stephane Jonathan

(1) Descoperă duminică aceasta în „Sud Ouest Dimanche” interviul cu Chuck Leavell, director muzical și clavipier al trupei Rolling Stones din 1982.

Add Comment